Beauty unlimited

 

Ziua de 27 noiembrie a fost una foarte plină , am avut ocazia să particip la lansarea noilor produse Ivatherm. Revelaţia evenimentului au fost pastilele de reîntinerire , unice în România precum şi Anti-Ageing Synergy Serum.

Ca make-up artist , am ocazia să lucrez cu oameni de calitate şi cu oameni frumoşi. Din această categorie face parte şi Ruxandra Hurezeanu. O apreciez deoarece a introdus pe piaţa româneasca , produse de îngrijire a feţei care au fost testate şi care au în compoziţie ape termale extrase din Băile Herculane.

A fost o plăcere să o machiez pe Ruxandra , cu atât mai mult cu cât a existat o conexiune puternică intre noi şi discuţia a fost una mai mult decât plăcută.

Ziua a continuat cu energie maximă , deoarece a trebuit să fug la evenimentul organizat de Alin Gălăţescu , Avampremiere , care a avut loc într-o locaţie superbă , la Bell’Agio Casa.

Acolo m-am întâlnit cu echipa mea de make-up artişti şi am început să le machiem pe fetele care prezentau pentru designerii care au susţinut acest proiect de anvergură.

Din backstage se auzeau râsete , chicoteli şi foşnete de rochii preţioase.Înaintea unui show  îmi place să mă hrănesc cu frumuseţea şi cu energia oamenilor care fac lucrurile să se întâmple.

Colecţiile au fost purtate de manechine cu multă eleganţă iar entuziasmul celor din sală a fost la cote maxime.

Felicitari celor care încă mai cred în moda din România şi care susţin în continuare designerii talentaţi pe care îi avem!

Voi reveni cu amănunte despre Anti-Ageing Synergy Serum şi pastilele de reîntinerire  Ivatherm.

Leave a Reply